Monthly Archives: January 2014

Eu? Cine sunt eu?

Am multe asteptari de la mine, imi fac multe si mari planuri despre ce am sa fac sau unde am sa merg. Nu fac si nu merg. Niciodata. Raman planurile. Apoi imi spun, ce frumos ar fi fost …

Astept sa mi se intample ceva miraculos sau poate ca inca doar am aflat ca e bine sa astepti asta in fiecare zi, ca ceva minunat urmeaza sa ti se intample, dar inca nu cred in acest lucru. Daca as crede cu adevarat, poate ca s-ar intampla.

Asadar, ne hranim zilnic cu citate motivationale care abunda internetul si retelele sociale. Sau poate doar eu fac asta.

Poate oamenii, oamenii fac lucrurile sa se intample, merg in directia a ceea ce viseaza, planuiesc, viseaza, spera. Si apoi fac.

M-am cam saturat de o teorie pe care nu o cunosc foarte bine si despre care am iluzia ca o pot aplica. M-am saturat sa fiu la extreme, ori optimista, ori pesimista.

As vrea sa fiu optimista, pozitiva, mereu. E foarte greu sa fac asta, desi, intr-o zi mi-am spus ca o voi face. Probsbil ca era una din zilrle bune.

Zidurile care se inalta in jurul meu ma fac sa cedez, surprinzator… destul de usor.

Atunci am un profund sentiment de dezamagire. Sunt dezamagita de mine, de faptul ca mi-am inselat asteptarile, de faptul ca realizez ca nu ma cunosc suficient de bine incat sa imi fie bine cu mine. Ma uit, uit de mine si caut validarea, confirmarea faptului ca exist. O caut in alta parte, nu in mine. Sa fie oare teama de singuratate?

Sa fie milioanele de temeri care nu-mi dau pace sa ma gandesc la mine? Apoi, apar regretele, care nu mai folosesc la nimic.

Putinul pe care l-am cladit se naruieste si e imi e greu sa lupt din nou.

Am facut acest blog intr-un moment de pozitivitate, bazat pe o idee care ar motiva si un catar.

Poate era mai potrivit sa il numesc: locul in care eu imi scriu mie, idei care zboara prin capul meu, fara sens, fara inteles, in incercarea de a avea putina logica si de a-mi face putina ordine in creier, in viata; sau- locul unde pesimistul isi face de cap, se manifesta aici, in secret, ca sa nu sperie oamenii normali!

Eu, incotro ma indrept?

 

 

 

Cum vad libertatea

cropped-freedom_alone.jpgSunt libera. Nu sunt presata de program la serviciu, nu am nici o problema in a relationa cu ceilalti, am o situatie financiara buna, sunt singura, independenta.

Dar ce este libertatea?

Am petrecut o mare parte a vietii inrobita de un lucru, de altul. De cand eram mica m-am luptat sa-mi fac libertatea, cea mai de pret comoditate.

Am luptat cu parintii mei, care doreau sa aduc un venit in casa, in loc sa urmez o facultate. M-am luptat cu colegele de clasa, la ale caror standarde de fitze nu ma ridicam, dar, dupa multe seri in care ma inchideam, trista, singura in camera- pe care o imparteam cu o sora si un frate mai mari- am demonstrat ca am propriile mele standarde, pentru care am fost apreciata, acceptata, poate, la acea varsta chiar si respectata.

Am luptat sa imi termin studiile, am luptat sa imi gasesc un job pentru a ma intretine, am luptat sa fac un copil, am luptat pentru familia mea, am luptat pentru dragostea sotului meu,  am luptat pentru a gasi curajul sa imi parasesc sotul. Am luptat cu rautatile altora, am luptat sa fiu un om integru, am luptat sa am un job care imi place, am luptat sa ofer copilului meu o “acasa”.

Pentru mine, libertatea inseamna si sa lupt cu altii, pentru a-mi pastra convingerile.

In timp ce tot lupt, ii aud pe ceilalti vorbind despre in numele libertatii, dar cu cat acestia pretind ca isi apara acest drept unic, cu atat mai mult sunt mai subjugati de dorintele parintilor lor, sau ale copiilor; de o casnicie in care au jurat sa ramana pana la sfarsitul vietii, de cerintele celorlalti, de ritmul impus de altii, de nesfarsite diete, de proiecte pe jumatate terminate, de iubitii carora nu le pot spune ca totul s-a terminat, de weekend-urile in care sunt  obligati sa ia cina cu persoane pe care nici macar nu le plac. Sclavi ai luxului, sau ai ideii de lux.

Sclavi ai unei vieti pe care nici macar nu au ales-o, dar pe care accepta sa o traiasca doar pentru ca cineva sau ceva  i-a convins ca asa este cel mai bine pentru ei.

Asa trec zile si nopti identice, zile si nopti in care libertatea si aventura sunt cuvinte din carti, sunt fotografii cu plaje insorite, cu cer albastru, cu zambete pe fetele altora.

Stiu ca libertatea are un pret, un pret poate la fel de mare ca al sclaviei, al subjugarii. Singura diferenta este ca libertatea iti ofera placere si zambete, chiar daca uneori zambetele sunt inecate in lacrimi.

Pentru mine, singurul inamic al libertatii este timpul.

Despre lucrurile cu adevarat importante

Ne lasam uneori prada indiferentei si incapacitatii de a trai clipa de acum, prezentul, si ne transformam fara sa ne dam seama in roboti rutinati, statui de lut, corpuri goale, seci, ca si cum sentimentele ar fi doar simple cuvinte.

Sunt zile cand privim un lucru marunt ca pe o mare greutate. Nimicul capata importanta si zambetul sau imbratisarea pe care le primesti in dar devin declaratii de razboi. Sunt o mare experta, o adevarata profesionista in a refuza zambete si imbratisari. Pe care, de altfel, mi le doresc alteori.

Sa  fie de vina oare faptul ca m- am identificat ani in sir cu suferinta iar un zambet ma supune riscului de a iesi din aceasta stare de confort? Nu stiu, deocamdata. Va trebui sa aflu, sa ma intreb multe lucruri.

Poate ca trebuie sa ma supun unor chinuri groaznice: bucurii marunte, glume nereusite, vuietul marii, lenevitul pe iarba, holbatul la cer, calatoria spre un sat din fundul muntilor, mirosul unui copac inflorit, adunatul scoicilor de pe plaja,  o melodie veche, hoinareala prin oras, o prietenie adevarata, imbratisarea unui copil,  cumplitul chin de iubi sau de a ma lasa iubita. Toate astea, chinuri nemaintalnite, poate ma vor face sa aleg ce vreau cu adevarat.

Apoi, cand voi fi terminat, voi avea suficienta experienta sa iau o decizie asupra felului in care vreau sa o traiesc sau sa o visez. Pe ea, pe viata.Image

Diminetile

2014-01-09 10.48.59Dupa cum ziceam, am citit pe un blog, despre faptul ca atunci cand scrii, nu mai ai blocaje de gandire.

Inseamna ca am nevoie de mult exercitiu, va fi nevoie sa scriu ani de-a randul sa ajung la asemenea performanta. In plus, ma lupt atat de mult cu mine sa nu sterg toate postarile mele de ieri. Adica cele doua.

Poate e mai bine sa le las, imi zic, iar daca voi ajunge la minunata performanta sa scriu tot ce gandesc, sa exprim coerent ce simt, ce traiesc, va fi amuzant sa vad cum am inceput.

Sa revin la dimineti. Sunt nevoita sa fiu matinala si nu-mi prea place. Mereu prea obosita, mereu prea grabita.

Stiu exact ce ar trebui sa fac sa am dimineti mai bune,dar nu o fac.

Pe scurt, trebuie sa sari din pat la primul gand ca a inceput o noua zi, lasa caldura si plapuma, sari din pat! Trebuie sa gandesti pozitiv, sa fii constient ca trebuie sa rezolvi ce ti-ai propus, sa-ti faci bine treaba. Fa o lista, fii organizat si punctual. Da- ti silinta sa rezolvi cat mai bine tot ce tine de tine iar rezultatele, chiar si cele marunte, iti vor aduce satisfactii.

Recompenseaza- te pentru fiecare reusita, meriti asta.

Deconecteaza-te din cand in csnd, ia mici pauze si nu uita de tine. Asculta o melodie, bea un ceai, priveste pe fereastra. Un prieten drag imi tot spune ca in viata, totul e sa privesti pe fereastra. La inceput nu intelegeam, acum caut ferestre.

In concluzie, diminetile nu trebuie sa treaca oarecum, trebuie traite, savurate, pentru ca sunt minunate.

Sa ne facem diminetile frumoase!

De maine …

La finalul lui 2013 mi-am propus multe, abia asteptam sa se termine, sa vina noaptea cea mare, sa trec la fapte. A trecut noaptea mult asteptata, am inceput un nou an, parca ar fi inceput o noua viata…

De ce avem nevoie de ceva care sa ne dea startul, sa marcheze marea “deschidere”, de ce nu putem sa facem asta oricand, sa spunem “acum e momentul”? Nu ne trebuie decat putin curaj, sa fim constienti ca suntem aici si acum, in prezent, iar schimbarea s-ar produce.

De maine incep sa scriu poezii, de maine fac sport,de maine scriu pe blog, de maine nu mai mananc fast-food, de maine am sa ma organizez mai bine, de maine …

De ce ne facem promisiuni pentru maine? Maine vom fi mai curajosi, mai puternici, mai dornici, mai motivati?

Din pacate nu. Azi a fost tot o zi de maine, pentru multi, insa pentru mine, nu. Azi am luat-o pe un alt drum, am plecat intr-o calatorie frumoasa, spre aceeasi destinatie.

Vreau ca azi sa fie azi. Iar maine sa fie tot azi.

Asa viata ar trece prin noi, am trai- o mai intens, mai cu pofta.

Inchei cu acelasi gand. Mi-am spus ca pot si o voi face.

Beginning of a journey

1510953_574560822611962_1909255483_n

De ce mi-am facut un blog?

Acum câteva zile citeam pe blogul unui necunoscut, ca și mine, câteva idei interesante. Cum scrisul iți poate deschide multe uși spre tine, în primul rând, spre ceilalti și spre o lume nouă.

Asta este ce îmi doresc. Să descopăr o lume nouă, sper eu să descopăr lumea din mine.

Sa reușesc să îmi exprim zumzetele din cap și să îmi găsesc liniștea interioară, echilibrul.

Azi e un nou început.

În fiecare AZI voi face ceva minunat, voi face să se întâmple visele, în fiecare azi.