Category Archives: Uncategorized

Tu

Iti construiesti principii solide despre o posibila legatura cu o persoana pe care inca nu o cunosti, care inca nu a aparut in viata ta. Sustii tare si clar ca nu te vezi alaturi de el, ca tu iti esti suficienta.

Asta din slabiciune si din regretul ca este ceva imposibil pentru tine. Iubirea, sentiment rar, nu poate sa iti fie oferit tocmai tie. Nu recunosti nici speranta pe care o ascunzi in suflet, mistuitoare speranta, ca il astepti,  ca il cunosti bine.

Emana bunatate si protectie. Iti poate aduce stropul de fericire si liniste. Ai putea chiar sa imbatranesti alaturi de el si nici ca ti-ai da seama.

Si intr-o zi sau intr-seara, apare. Are gesturi elegante si e poate prea timid. Miroase placut si are o privire patrunzatoare, curioasa. Cine esti? Te lipesti de pieptul lui si te inunda linistea pe care o asteptai.

Devine om, devine barbat. Te grabesti, rabdarea nu te mai caracterizeaza. Timpul sta in loc sau poate ca a luat-o deja prea tare la goana.

Simti cum sperantele tale, ascunse gramada intr-un borcan, au prins viata.

Ti-e teama, Nu te uita inapoi. Bucura-tecde ceea ce primesti!

 

Eu? Cine sunt eu?

Am multe asteptari de la mine, imi fac multe si mari planuri despre ce am sa fac sau unde am sa merg. Nu fac si nu merg. Niciodata. Raman planurile. Apoi imi spun, ce frumos ar fi fost …

Astept sa mi se intample ceva miraculos sau poate ca inca doar am aflat ca e bine sa astepti asta in fiecare zi, ca ceva minunat urmeaza sa ti se intample, dar inca nu cred in acest lucru. Daca as crede cu adevarat, poate ca s-ar intampla.

Asadar, ne hranim zilnic cu citate motivationale care abunda internetul si retelele sociale. Sau poate doar eu fac asta.

Poate oamenii, oamenii fac lucrurile sa se intample, merg in directia a ceea ce viseaza, planuiesc, viseaza, spera. Si apoi fac.

M-am cam saturat de o teorie pe care nu o cunosc foarte bine si despre care am iluzia ca o pot aplica. M-am saturat sa fiu la extreme, ori optimista, ori pesimista.

As vrea sa fiu optimista, pozitiva, mereu. E foarte greu sa fac asta, desi, intr-o zi mi-am spus ca o voi face. Probsbil ca era una din zilrle bune.

Zidurile care se inalta in jurul meu ma fac sa cedez, surprinzator… destul de usor.

Atunci am un profund sentiment de dezamagire. Sunt dezamagita de mine, de faptul ca mi-am inselat asteptarile, de faptul ca realizez ca nu ma cunosc suficient de bine incat sa imi fie bine cu mine. Ma uit, uit de mine si caut validarea, confirmarea faptului ca exist. O caut in alta parte, nu in mine. Sa fie oare teama de singuratate?

Sa fie milioanele de temeri care nu-mi dau pace sa ma gandesc la mine? Apoi, apar regretele, care nu mai folosesc la nimic.

Putinul pe care l-am cladit se naruieste si e imi e greu sa lupt din nou.

Am facut acest blog intr-un moment de pozitivitate, bazat pe o idee care ar motiva si un catar.

Poate era mai potrivit sa il numesc: locul in care eu imi scriu mie, idei care zboara prin capul meu, fara sens, fara inteles, in incercarea de a avea putina logica si de a-mi face putina ordine in creier, in viata; sau- locul unde pesimistul isi face de cap, se manifesta aici, in secret, ca sa nu sperie oamenii normali!

Eu, incotro ma indrept?